Principiul de lucru al dispersantului include în principal următoarele aspecte:
Adsorbție: dispersanții produc adsorbție pe suprafața particulelor solide prin structura lor moleculară unică și proprietățile chimice, îmbunătățind astfel semnificativ umectabilitatea acestor particule. Atunci când dispersanții polimeri sunt adsorbiți pe particule solide, se formează un strat de adsorbție pe suprafața lor, ceea ce nu numai că crește densitatea de încărcare pe suprafața particulelor, dar crește și obstacolul steric și forța de reacție între particule.
Structura cu strat dublu: în acoperirile pe bază de apă, dispersanții sunt adsorbiți selectiv pe interfața dintre pulbere și apă pentru a forma o structură cu strat dublu. Dispersanții anionici sunt ionizați în apă pentru a forma anioni, care sunt adsorbiți pe suprafața pulberii. După ce dispersantul este adsorbit pe suprafața particulelor de pulbere, anionii sunt strâns adsorbiți pe suprafața particulelor și se numesc ioni de suprafață; Ionii cu sarcini opuse în mediu se numesc contraioni, care se combină cu ionii de suprafață prin acțiune electrostatică. În acest fel, se formează un strat dublu între ionii de suprafață și contraionii, iar particulele sunt împiedicate să se agregă prin repulsie electrostatică.
Efect de forță Repulsiv: Moleculele dispersante au regiuni hidrofile și hidrofobe. Structura micelelor pe care o formează în solvent poate înfășura particule solide și poate produce un efect de forță repulsiv, astfel încât particulele să mențină o anumită distanță. Effectul de împiedicare a pietrei - Structura micellei formată de molecule dispersante în solvent oferă un efect de piedică sterică, împiedicând coliziunea și agregarea între particule și menținerea stării dispersate a particulelor. Efect de taxă: Unele molecule dispersante au sarcini pe suprafețele lor, care pot respinge particulele prin repulsia electrostatică pentru a preveni agregarea.